Martin Seligman, cercetător în domeniul psihologiei,în cartea sa ,, Authentic Happiness” oferă o perspectivă complexă asupra fericirii afirmând că aceasta nu constă doar în plăcere ci și în alte elemente semnificative. Spune că fericirea o găsim în conexiuni autentice cu ceilalți, în implicarea în activități care aduc un sentiment de flux și împlinire personală și în capacitatea de a oferi și de a aduce valoare altora.

Fiecare dintre noi are o definiție unică a fericirii și își construiește propriul drum către ea iar această călătorie poate începe încă din copilărie atunci când începem să înțelegem ce ne aduce bucurie și satisfacție în viață. Fie că vorbim despre atingerea unor obiective personale sau despre legăturile afective, esența fericirii rămâne subiectivă și personală.

Pentru unii, fericirea poate însemna atingerea unui obiectiv măreț, pentru alții, bucuria se regăsește în relațiile de familie sau în posesia unui bun mult dorit.

Am învățat că fericirea poate fi găsită în cele mai neasteptate locuri iar pentru mine singura îmbrățișare primită de la tata de ziua mea de naștere era un moment în care întregul Univers parcă se alinia în favoarea mea. Acea îmbrățișare și un simplu “La mulți ani” au fost daruri rare, dar prețioase, care au adus un strop de lumină într-o lume care, în rest, părea întunecată. Frica și neliniștea care mă însoțeau de obicei parcă dispăreau în acea clipă lăsând loc unei liniști interioare și a unei senzații de fericire.

Pentru unii copii, fericirea se traduce în jucării, în iubirea si aprecierea părinților sau în reuniunea familiei însă pentru mine acestea nu păreau tocmai normale. Pentru mine ,,normalul” era o stare de frică, de îngrijorare sau neputință sau toate trei în același timp, în special, în prezența tatălui, mai ales, când era băut.

Îmi amintesc serile în care ușa se deschidea iar tata intra. În acele clipe rapide, îmi dădeam seama imediat de starea lui și de cât de mult băuse. Devenisem o expertă în a-l observa. Dacă era destul de ,,afectat” sau aș spune în mod mai direct, “praf”, aveam o mică șansă să dorm liniștită sau să evităm scenariile agresive, verbale sau fizice în care nu eram întotdeauna cea vizată însă mă afecta în aceiași măsură. Fiecare zi părea să se desfășoare în același mod iar distincția între stări de frică, îngrijorare și neputință devenea din ce în ce mai neclară.

Copilăria poate fi o perioadă complicată iar absența unor trăiri considerate firești pentru alții poate lăsa cicatrici adânci. Totuși, aceste experiențe au scris un capitol unic în cartea mea de viață. Ele m-au învățat că fericirea nu trebuie să fie grandioasă sau extravagantă poate fi găsită în cele mai simple momente, în gesturile sincere și în emoțiile autentice.

Aceste amintiri m-au modelat și m-au făcut să înțeleg că fiecare individ are o poveste de spus iar ceea ce pentru unii pare un detaliu neînsemnat pentru alții, poate fi o comoară neprețuită.